31 dec. 2012

2012


 
Așa s-a terminat 2012 - în soare, alături de un om de zăpadă-amiral, care ne-a condus pe mări strălucitoare.
 
La mulți ani tuturor, și călătorie frumoasă în 2013!

30 dec. 2012

Anotimpurile


          Una a fost preocupată, în ultima vreme, de ideea de timp. Au interesat-o mult anotimpurile, un subiect care s-a decantat ușurel, ușurel, printre pregătirile pentru Crăciun și bucuriile vacanței.

Cum a început?

            Anul acesta Una a simțit parcă mai atent trecerea de la un anotimp la altul. Poate și fiindcă a crescut, am și stat mai mult afară, prin păduri, poate și fiindcă și-a tot umplut trăistuța, prin plimbările ei, cu semne ale scurgerii timpului. Toamna a adunat tone de ghinde, de castane și de crenguțe, prin vară aveam casa plină de flori și frunze verzi.

            Să fie de vină și calendarul nostru de Advent, faptul că am tot numărat zilele? Faptul că tot discutăm despre încheierea anului acesta, despre ultima zi a lui 2012?

            De fapt, cred că scânteia a fost o carte nouă pentru noi din colecția ”Povești din Pădurea Muzicală”, scrisă de Cristina Andone. Citim, mereu și mereu, despre ”Vivaldi și cele patru anotimpuri” și încântarea Unei nu pare să se domolească.


Cum iau naștere anotimpurile?

Una are două teorii.

            Prima spune că zânele fac posibilă schimbarea anotimpurilor. Ele pun culoare pe aripile fluturilor primăvara, ele desfac petalele macilor vara și așază ghindele în stejari, toamnă de toamnă. Iar iarna, fiecare fulg iese din mâna unei zâne pricepute și e trimis să bucure lumea cu dansul lui și cu arhitectura lui fără pereche.

            A doua teorie, la fel de întemeiată,  J a venit din cărți. Anotimpurile iau naștere în urma mișcării de rotație a Pământului în jurul Soarelui. Am folosit, ca să explicăm fenomenul, enciclopediile din bibliotecă.

           Am început cu ”Universul”, o enciclopedie Larousse publicată de RAO pe care o folosim de câțiva ani și care e și acum un bun punct de pornire pentru discuțiile noastre. Paginile sunt aerisite, informația succintă și relevantă, limbajul accesibil.


            Am trecut la o enciclopedie Disney despre ”Planeta Pământ”, mai densă ca informație. Una a și dorit să-și scoată propriile notițe cât am citit și explicat și recitit și răs-explicat.

 
            Am refăcut un joculeț care-i plăcea Unei în diminețile cu mers la grădiniță, când așteptam autobuzul în stație. Eu sunt Soarele și ea e Pământul care se rotește în jurul meu, sau ea e Pământul și eu Luna. Schimbăm rolurile și numărăm câți ani au trecut de când ne jucăm, sau câte zile.

Materialele noastre

            Am folosit, apoi, câteva fișe foarte, foarte frumoase pe care le-am găsit pe un blog interesant, A la douce. Sigur o să vreți să răsfoiți materialele pe care autoarea blogului le concepe și le oferă gratuit, sunt multe și tare bine făcute.
 

            Am citit și-o cărticică mică dar înțeleaptă, de la editura Prut. Se numește ”Lunile și anotimpurile” și e parte dintr-o colecție pe care eu am descoperit-o de puțină vreme. Nu-i prea târziu nici pentru Una să se bucure de cărticelele acestea, iar Petru le va avea cu siguranță la îndemână imediat ce va fi pregătit pentru ele. Toate cărțile sunt tipărite pe carton tare, sunt legate cu o spirală solidă, sunt ilustrate nemaipomenit și sunt scrise isteț și provocator.



            Cartea despre anotimpuri, spre exemplu, conține câte-o strofă generică pentru fiecare anotimp, urmată de câte-o strofă pentru fiecare lună a acelui anotimp. Versurile sunt plăcute și, așa cum spuneam, nu-s deloc facile. Le-am citit cu Una de mai multe ori, am explicat jocurile de cuvinte acolo a fost nevoie și ne-am bucurat să urmărim cum sunt marcate, în text, trecerile de la un anotimp la altul:
 
”Poate-i bine așa să zic
Poate astfel să socot:
Vara a plecat un pic,
Toamna n-a venit de tot.” (Septembrie)

”Vezi, Noiembrie încuie
Porțile de la gutuie.
Vântul caută în zori
Cheile de la ninsori,
Supărat, parcă, puțin:
”Ce fac fulgii: vin? Nu vin?”

            Una e născută în august. Iată cum sună catrenul dedicat lunii ei:
 
”Mere, pere gust,
Beau din cană must –
Fructele-n august
Dulci sunt și au gust…”
 


Cărticica aceasta e, după mine, o mica bijuterie. Numele autorilor  apare, cu litere mărunțele, numai pe ultima copertă: versurile îi aparțin lui Arcadie Suceveanu, iar desenele sunt ale Stelei Damaschin-Popa.



Timpul trece, o simte și Una cu partea cea mai ascunsă a sufletului ei. Am încercat s-o așez pe Una aproape de ritmurile naturii, ca să simtă firescul trecerii. Mă întreabă despre moarte. Cine, dintre noi două, va muri prima? Ce se va face fără mine?



Îmi trebuie cuvinte înțelepte și un soare maaare în piept, care să ne încălzească pe toți.

 

22 dec. 2012

Dulci nimicuri


Am ridicat azi bradul. Petru încă doarme și nu știe. Abia aștept să văd cum o să reacționeze, încă n-am pus nimic pe ramuri, parcă nici nu-mi vine a pune prea multe. E cetina lui destulă podoabă…
Simt deja sfârșitul de an și-mi vine să mă repliez, să-mi aduc aminte. A fost un an cu multe ”prime dăți”.
Prima vacanță a Unei fără mine, cele câteva zile în care mi-am dat de 100 de ori peste mână să nu sun să aflu ce face, ce vede, a băut apă, a întrebat de mine J. Primul ei drum cercle, care a lăsat-o nedumerită și curioasă.


Prima ei codiță din ață colorată, apoi i-a cerut doamnei s-o învețe cum se împletesc trei șuvițe din piele și și-a făcut un colier de care a fost atât de mândră.

Prima demonstrație de balet, printre fetițe dulci ca ea, atentă mereu la profesoară și cu mutrița când și când emoționată către mine, ca să văd și să știu că ei nu-i place să facă asta, să fie privită de atâția adulți necunoscuți care au năvălit dintr-o dată în sala lor cu oglinzi.
Prima lecție deschisă la grădiniță, la care a participat pierită, străduindu-se să țină adunate toate corzile sufletului ei, apoi hohotul de plâns de la sfârșit, apoi s-a liniștit, apoi a cerut să se întoarcă înapoi în clasă…
Mereu mă întreb de ce nu renunță, de ce nu se desprinde din șir, de ce nu se ridică de pe scăunel ca să pună capăt chinului. Ea vrea să fie curajoasă, mai puternică decât emoțiile rele care n-o lasă să se bucure. Poate așa trebuie să fie, știu și eu?...
Primele cuvinte citite de ea, apoi primele propoziții, apoi cartea aruncată departe pentru altceva, că nu-i timp, mami, sunt atâtea altele de făcut!
Primele cuvinte ale lui Petru, primii lui pași, prima oară când a luat-o pe Una de mână și-a dus-o în camera lor, să se joace cu ușa închisă, prima oară când a lovit-o pe Una, exclamând ”na!”, încruntat și înverșunat peste măsură, prima oară când a întins brațele să fie ridicat de ea – nu ajungea la nu știu ce jucărie de pe un raft…

Toate astea – și câte altele! – mă fac să cred că totul e bine în cea mai bună dintre lumile mele posibile…
Crăciun fericit tuturor!

17 dec. 2012

Calendar de Advent: Vine Crăciunul!


 
          ”Vine Crăciunul!” (editura Litera, 2008) este, în casa noastră, una dintre cele mai citite cărți ”de sezon”. O avem deja de câțiva ani și Una nu s-a săturat de ea. Volumul are format mare și conține câteva povestioare bogat ilustrate, rețete de biscuiți, idei de crafturi și joculețe de Crăciun. E, așadar,  o carte completă, care poate umple de una singură multe seri sau după-amieze alături de cei mici. Noi n-am ”exploatat” cartea cum se cuvine, pentru că n-am făcut decât să citim, mereu și mereu, textele.

            Preferatul Unei e chiar primul, ”Crăciunul animalelor”. Pentru că e iarna grea și animalele din pădure nu mai găsesc hrană, Moș Crăciun le scrie copiilor și-i roagă să-l ajute aducându-le de mâncare căprioarelor, iepurașilor și mistreților. Cetele de colindători sărbătoresc în mod inedit Crăciunul, venind în ajutorul animalelor flămânde, dăruind, ajutând, făcând o faptă bună.
 
 

Preferatul meu e al treilea text din volum, ”Crăciunul în Țara Munților”, despre o bisericuță pierdută în munte unde slujește, de unul singur, bunul preot Serafim. Pentru că el e bătrân, nu mai poate repara frânghia clopotului cu care îi chema pe săteni la slujbă. Neauzind glasul clopotului, oamenii l-au uitat, încetul cu încetul… Până într-o seară când, flămânde și înfrigurate, o veveriță și două șoricioaice găsesc adăpost în vechea bisericuță și transformă seara de Crăciun într-o adevărată sărbătoare.


Ce au în comun cele două texte? Printre altele, personajele animaliere, grija față de necuvântătoare. Cum ne-au inspirat pe noi? Am prelungit și peste iarnă un obicei mai vechi al nostru, acela de a hrăni porumbeii din centrul orașului. Nu mai ieșim acum așa de des și așa de departe de casă, dar am ”ademenit” pe pervazul nostru câțiva porumbei care ne dau târcoale încă din vară. Petru îi privește cu încântare din scaunul lui de masă, de fiecare dată când mănâncă, le întinde lingurița lui și-i cheamă mai aproape. Acum, e treaba Unei să pună firmituri proaspete pe pervaz în fiecare zi.


În felul acesta am amânat și rezolvarea unei discuții mai vechi: Una își dorește un animal de care să aibă grijă. Nu un animal oarecare. Un cal. Niciun argument rațional n-a clintit-o din hotărârea ei, ea vrea un cal și nimic altceva. Avem acum porumbei, sper să nu mai discutăm, o vreme, dacă un cal poate locui cu noi în sufragerie sau ar trebui să-l ținem în dormitor.

16 dec. 2012

Snow is my favourite and my best


Anul acesta a nins pentru prima oară pe 3 decembrie și avem acum destulă zăpadă cât să ne construim un iglu. Am scos din bibliotecă o cărticică pe care o păstrez încă din toamnă pentru zile ca acestea. E vorba despre ”Snow is my favourite and my best”, o cărticică ale cărei personaje sunt Charlie și Lola. Povestioara o puteți urmări mai jos:

 
Cum ne-am pregătit pentru carte? Cu un joculeț despre care v-am povestit aici. Pe măsură ce citeam cărțile de joc împreună cu Una, le-am așezat sub forma unui cerc în jurul nostru. Când cercul s-a închis, ne-am închipuit că ne-a copleșit ninsoarea și că stăm acum, ca doi eschimoși, ascunși într-un iglu! J Ce bine ne-ar  fi prins o carte, ne-am spus, ca să treacă timpul mai ușor!

Prima lectură a fost cea de acomodare. Am citit pe bucățele, printre treburile unei după-amieze obișnuite, cu Petru încercând să răsfoiască el singur cartea, cu Una supărată că nu putem citi mai repede ce urmează. Cât și-a făcut Una dușul de seară, am folosit jocul de rol și-am repetat câteva dintre dialogurile ușurele din carte, cu puțină improvizație pe ici, pe acolo. Eu am fost Lola cea mititică și nerăbdătoare, iar Una a fost un Charlie mai mare și mai matur decât cel din carte.
 

A doua lectură a curs ceva mai lin, n-a mai trebuit să traduc fiecare propoziție. Ne-am jucat cu globul pământesc și-am fost bucuroasă să văd că Una n-a uitat pe unde-s polii, care-i emisfera nordică și care care-i cea sudică etc.

Țineam eu un om mic de zăpadă în frigider, la fel ca Charlie, dar unul din lână pufoasă. J L-am lăsat acolo până a cotrobăit Una și l-a găsit întâmplător. Mă gândeam că va vrea și ea să facă unul asemănător, dar nu, se pare că numai eu am chef de meșterit în ultima vreme. Ceea ce e bine, dragii mei...

14 dec. 2012

5 minute pe zi…


… ca să ascult mai atent.

Să ascult creionul ei, care desenează spirale, mereu spirale, un curcubeu, încă un curcubeu, încă un curcubeu…

Să ascult glăsciorul ei care povestește despre nunți neverosimile între poneii fetițe și dinozaurii băieți. Știi cu cine vor semăna copiii lor, mami? Cu mama, uite, au ochii la fel!

Glăsciorul ei care face planuri pentru anul viitor – dacă voi merge la școală, trebuie să găsim o doamnă înțelegătoare, care să mă lase să stau acasă două zile pe săptămână, să am eu grijă de Petru. Știu că pentru asta trebuie să renunț la unele lucruri de copii mari, dar nu-i nimic – cât doarme Petru eu îmi iau caietele lângă el și-mi fac temele acolo!

Glăsciorul ei copleșit de câte lucruri sunt de aflat pe lumea asta: încă nu m-am săturat de lupi, dar nu mă pot hotărî ce urmează, că vreau să știu și cum se construiește o biserică, vreau să știu și despre toate țările din lume, și despre vreme, de ce se schimbă așa…

12 dec. 2012

Povești senzoriale


Iarna e rece. Atât de rece încât aproape arde, spune Una. Iarna mea are mirosul rufelor înțepenite de ger pe care bunica le aduna de pe sârma din curte și le lăsa apoi să se zvânte la căldura focului din sobă. Iarna înseamnă fulgii pe care îi prindeam din zbor pe limbă, în copilărie. Iarna e scârțâitul zăpezii sub bocanci, dimineața, când pășești de unul singur prin nămeți, nimeni n-a făcut cărare încă înaintea ta.

Iarna e și ea o poveste senzorială, pe care aș vrea s-o spun împreună cu Una și cu Petru. Ideea mi se tot plimbă prin cap încă de când am făcut craftul acela așa de frumos de la happy hoologans. Scorțișoara, nucșoara, cuișoarele, asprimea și moliciunea materialelor m-au bucurat și pe mine tot atât de mult cât pe copii.

”Sarea în bucate”, povestea despre gust. ”Hainele cele noi ale împăratului”, o parabolă despre privire. ”Prințesa și bobul de mazăre”, o poveste tactilă. ”Privighetoarea” lui Andersen, un basm despre auz. ”Muzicanții din Bremen”, o poveste despre simțurile care pot păcăli.
 
Dar o poveste cu parfumuri cunoașteți?
 
 

11 dec. 2012

5 minute pe zi. Un gând bun


Cele 5 minute pe care le proiectasem inițial s-au transformat în două zile. De două zile meșterim ”felicitări” pentru cei dragi – familie, colegii de la grădiniță ai Unei. Avem și idei, culese de ici, de colo, de la mămici care ne inspiră prin postările lor pe blogurile personale.
 
 

 Ideea brăduților din inimioare am găsit-o la Roxana, autoarea blogului ”Mami, joacă-te cu mine!” Am decupat trunchiul și inimioarele verzi din bucăți de hârtie pictate de Una, urma pensulei parcă e mai caldă decât un carton verde obișnuit. A adăugat Una și puțin sclipici la final.
 
 

Îngerașul îl datorăm ”Fetelor cucuiete”. E tot un colaj, eu am decupat piesele iar Una le-a montat pe felicitare.
 

Brăduții de mai jos sunt lucrați după o idee inspirată de la Camelia, autoarea ”Micului atelier de creație”. Am decupat inimioarele pentru brăduți din șervețele verzi, am desfăcut apoi foiță cu foiță inimioarele și le-am lipit pe felicitare cu o pensulă înmuiată în lipici diluat cu apă.
 
 

Mai mulți brăduți găsiți în colecția deschisă de little lucky. Iar dacă n-ați deschis încă un atelier de confecționat felicitări împreună cu micuții de acasă, aruncați aici o privire și siiiigur o să fiți inspirați! J

V-am spus că avem zăpadă până la genunchi? Că sclipește superb în bătaia soarelui? Ei, acum știți!

10 dec. 2012

Calendar de Advent. 6-8 decembrie

 

6 decembrie 2012
 
”A nins mult,

Moșu-i pe drum…

Citește-mi o poveste

Despre Crăciun!”

 
 
 
 
 

7 decembrie 2012

”Un dar nou ți-am pregătit

Și sub pernă l-am pitit.

Caută-l –
 
A adormit?”


 
 
 
 
 Pruncii au primit ”Complotul Moș Crăciunilor”, despre care vă povesteam aici.

 
 
8 decembrie 2012

”Vanilie, scorțișoară,

Cuișoare și nucșoară –

Fă în casă, de Crăciun,

Căldură și miros bun!”
 
 
 
Ideea am găsit-o la happy hooligans și e, cred, cel mai frumos craft pe care l-am văzut/făcut vreodată. genial de simplu, genial de parfumat, de spectaculos, de complet. Poate-l încercați!
 

8 dec. 2012

Complotul Moș Crăciunilor


 
         Unde-ar pleca Moș Crăciun în concediu? L-ați văzut vreodată pe Moș Crăciun în costum de baie? Dar sărbătorind până în zori, după ce a terminat de împărțit cadourile? Dar supărat că nu mai credem în existența lui, l-ați văzut? ”Complotul Moș Crăciunilor”, carte scrisă de Ute Krause și apărută la RAO în 2008 vă poate satisface toate aceste curiozități. Dacă, însă, preferați să nu cunoașteți culisele vieții Moș Crăciunilor, ei bine, atunci mai bine nu deschideți cartea.

            Pentru că da, după spusele lui Ute Krause, nu-i vorba despre un Moș Crăciun, ci de o întreagă breaslă! Sunt niște bărboși cumsecade care vinerea mănâncă mereu pește, beau ceai dimineața, cunosc adresele tuturor puștilor din lume, asemeni unor taximetriști cu experiență și se supără că oamenii pot crede – auzi nerozie! – că ei nu există!
 
 

            Complotul pe care ei îl pun la cale de aici pornește: dacă și așa copiii nu mai cred în existența lor, atunci nici nu vor mai aduce cadourile din fiecare an! Sa vadă lumea cum e cu adevărat fără Moși! Cu toții pleacă în concediu în Mările Sudului, într-un fel de grevă căreia îi pune capăt Rupert.

            Rupert e un băiețel care le dă de urmă din întâmplare, citind o carte poștală pe care un Moș Crăciun i-o scrisese unui coleg de breaslă. Rupert fuge de acasă, străbate oceanele ca mus pe un vapor și reușește să-i convingă pe Moși să revină la menirea lor. Cadourile sunt cumpărate în mare grabă chiar din Mările Sudului și sunt așezate sub brazii împodobiți împreună cu un bilețel scurt: ”De unde vin cadourile, dacă eu nu exist? Vă salută Moș Crăciun.”
 

            Altfel spus, Rupert salvează Crăciunul nostru, al tuturor celor sceptici. Scena finală e tare frumoasă și are loc în dormitorul lui Rupert, chiar înainte ca acesta să adoarmă:


”Moș Crăciun îl puse în pat și îl acoperi. Rupert șopti:
              -Pot să mă fac și eu Moș Crăciun când o să fiu mare?
              - Bineînțeles, îi răspunse Moșul. Și, până atunci, poți exersa în fiecare an.

Apoi se strecură din cameră în vârful picioarelor, căci Rupert adormise.”


 
Cartea e citită, la noi, printre hohote de râs. Unei i-a plăcut abordarea acesta nonconformistă a personajului. I-au plăcut și soluțiile pe care cartea le oferă. Pentru că aceasta este o carte care vine să rezolve situațiile delicate cu care ne confruntăm când vine vorba de personaje de genul lui Moș Crăciun. De ce vedem pe stradă atâția Moși Crăciuni, unii mai puțin inspirați, alții de-a dreptul jalnici, când în toate poveștile despre Moș ni se vorbește despre unul singur, mitic, copleșitor? Pentru că, e la mintea cocoșului, există mai mulți!! J Cum altfel ar putea ajunge la toți copiii din lume?!

Toate cadourile vin de la Moș Crăciun? Nu, și noi putem exersa în fiecare an să fim Moși Crăciuni, chiar dacă am ajuns să credem mai puțin în personaj.

Iată de ce e aceasta o carte extraordinară pentru sceptici. Pentru că pune în scenă tocmai scepticismul celor care ies, ușurel, ușurel din copilărie dar reușește, într-un fel amuzant, să reîncarce cu magie un moment așa de așteptat de toți pruncii, mari sau mici.


E, de asemenea, o povestioară care se potrivește foarte bine unei lecturi predictive, mai ales la prima întâlnire cu cartea. Noi am început cu întrebările chiar de la titlu. Despre ce complot o fi vorba? Or avea de gând Moșii să ne fure bradul? Sau plănuiesc să ne facă daruri trăsnite, o roată pătrată sau vreo morișcă ce te împroașcă, din cap până-n picioare, cu frișcă?! Dar stai, de ce-s mai mulți Moși Crăciuni?!

Și textul, felul în care e așezat în pagină se potrivește mănușă genului acesta de abordare.

”Fusese vina heringului…” (Dar care i-o fi vina? Ce s-o fi întâmplat?)

”- Vai de mine! Nu poate fi adevărat! strigă el și ne năpusti în sufragerie. (Oare ce citise bucătarul în ziar?!)”

”Ce să facă, ce să facă?”

Și exemplele ar putea continua…

 

Ce nu ne-a plăcut? Câteva fire care au rămas la vedere într-o țesătură altfel simpatică: Rupert fuge pur și simplu de acasă în căutarea Moș Crăciunilor (n-aș vrea să intre Una la idei cum că e în regulă să lași un bilețel, să-ți faci bagajul și s-o ștergi în lumea largă) iar Moșii se lasă taaare ușor convinși să se întoarcă, după ce cu puțin mai devreme erau furioși, revoltați etc.

Dar deja astea-s mărunțișuri! Am râs mult citind, asta e mai important. Și jocul de-a Moș Crăciun e unul pe care vrem să-l încercăm și noi, an de an.

6 dec. 2012

5 minute pe zi. Un joc: "Eu am… Cine are...?"


          Un joc de cooperare, un joc în lanț. Cel mai frumos ar fi să se joace cu mai mulți parteneri. Cu puțină bunăvoință, noi ne descurcăm și în doi. Ideea am găsit-o aici, cu aplicație la fracții. Noi am folosit-o și pentru fracții (dar Una a trecut repede peste ele), și pentru animale (acum se joacă mai mult Petru cu cardurile acelea). Am adaptat acum și pentru Crăciun, pentru ca Una să poată repeta un pic vocabularul specific.

Aici sunt cărțile de joc. Ele se decupează numai pe linia orizontală, astfel încât jucătorul să aibă în mână ambele casete: I have… Who has… ? Cel care deschide jocul își citește imaginile: I have a snowflake. Who has a snowman? Îi va răspunde jucătorul care are pe card omul de zăpadă: I have a snowman. Who has a snowball? Și tot așa, până ce se citesc toate imaginile. Nimeni nu pierde, toată lumea câștigă o cantitate variabilă de veselie și oareșce achiziții de vocabular.

Încă nu i le-am arătat Unei, jucărioara e deci netestată. Dacă observați ceva în neregulă, fiți atât de buni să mă trageți de mânecă!

5 dec. 2012

Calendar de Advent: 4/5 decembrie 2012


           Îngerul care a sosit ieri la noi a spus așa:

”Până de Crăciun,

Fă-ți o căsuță

Din veselie

Și dintr-un gând bun!

 

Și-acum spune iute

Cine vrei să-ți fie

Vecin peste drum!”
 
            Îngerul ne-a adus două cutii, pentru casa noastră și-a vecinului de peste drum, hârtie colorată în care să îmbrăcăm totul, turtă dulce care să ne dea curaj să începem! Am ajuns însă tare târziu acasă după lecția de balet. Nu ne-am așteptat, nici eu, nici una, ca lecția de ieri să fie altfel decât celelalte. A fost ultima lecție pentru anul acesta cu grupa Unei și singura lecție la care noi, părinții, am fost invitați să asistăm. Luată pe nepregătite, n-am avut cu ce fotografia sau filma nimic… Așa încât ne-am prelungit drumul spre casă, ne-am plimbat un pic amândouă ca să sărbătorim cumva momentul.

            Am început totuși căsuțele. Una a hotărât că a noastră va avea acoperișul roșu și pereții din curcubeie, iar peste drum de noi va locui… Moș Crăciun! J

            Îngerul din seara asta nu va spune mult:

”Ghetuțele-s curate,

La ușă așezate?”

 

4 dec. 2012

5 minute pe zi. Lumi din cerneală


           Îngerul care a venit la noi pe 3 decembrie spunea așa:

 
”Printr-un act de magie

Lumea-ntreagă a ta să fie!

Fă să fie chiar acum

Noaptea sfântă de Ajun!

Doi urși gemeni azi îți spun

Ce să faci, cu ce și cum!”


            Urșii gemeni sunt doi urși din pluș identici, pe care Una îi are de mult timp și care-s tare îndrăgiți. Planul era ca surpriza de ieri să i-o aducă acești doi ursuleți. Planul însă a eșuat, fiindcă a adormit Petru cu urșii. Așa că am făcut eu toată munca: eu am citit și mesajul scris pe înger, eu am și dăruit materialele pentru câteva minute de joc:
 

  • Hârtie pe care o vopsisem cu cerneală albastră și o lăsasem să se usuce;
  • Un pix corector pentru cerneală;
  • Sclipici (după ziua de ieri, al nostru e de negăsit, așa că nu l-am mai putut fotografia).


I-am arătat ce miraculos (!) funcționează pixul cel nou și i-am sugerat Unei să deseneze noaptea de Ajun, așa cum și-o închipuie ea. Mă gândeam să folosim planșele ei ca fundal pentru sătucul de Crăciun. Una a avut însă socotelile ei, iar eu nu m-am împotrivit deloc!

3 dec. 2012

În așteptarea Crăciunului…


… ascultăm muzică bună, citim cărți grozave, unele noi, altele citite și în anii trecuți și încercăm să ne gândim mai mult la cei din jurul nostru.

            Așa cum vă povesteam, calendarul nostru de Advent nu e tocmai un calendar. Încercăm să construim un orășel de suflet, în care să adăpostim toate lucrurile frumoase în care credem. Am regăsit, din întâmplare, câțiva îngeri colorați și decupați anul trecut de Una și i-am pus la treabă. Scriu în interior câte-o poezea simplă – mai șchiopătând pe ici, mai neinspirată pe colo, dar eficientă, pentru că Una citește singurică mesajul meu și împreună cu Petru scotocește apoi prin casă în căutarea surprizei sau a darului de Advent.

În prima zi a fost cartea minunată a Cristinei Andone, ”Poveste muzicală de Crăciun”, parte dintr-o colecție publicată de ”Adevărul”. Am aflat despre întreaga serie citind blogul Cameliei și, cum entuziasmul ei e contagios și întotdeauna întemeiat, am cumpărat cărțile pentru Una și-am tot așteptat un moment potrivit să le deschidem. Deocamdată, singură pe care am scos-o din țiplă e aceasta, despre cum întâmpină Crăciunul spiridușii din Pădurea Muzicală.

Cred că am început cu sfârșitul, fiindcă, dacă înțeleg eu bine, cartea e mai degrabă încununarea întregii colecții. Pe de altă parte, nici că se putea introducere mai bună în lumea personajelor decât momentul festiv în care, cu toții, primesc daruri, organizează cel dintâi târg de Crăciun și… învață să citească! J

Cartea în sine, însoțită de un CD, e grozavă: copertă cartonată, hârtie de bună calitate, ilustrații frumoase. Povestea mi-a plăcut mult: exact atât de lungă cât s-o citești dintr-o suflare, exact cât trebuie de alertă și de vioaie cât să te țină cu sufletul la gură până la sfârșit, exact atât de poetică cât să adauge un strop de magie zilelor acestora de iarnă.

Ieri, îngerașul din hârtie spunea așa: ”Dacă vrei un dar,/Caută în buzunar! Iar din ceea ce găsești/ Trei brazi poți să construiești!” Au fost ceva buzunare de scotocit, dar până la urmă Una a găsit punguța în care pusesem materiale pentru câteva crafturi simple: unul inspirat de la happy hooligans (de la ei o să fur, de altfel, multe idei pentru zilele care vin), altul din ”Caiet pentru casa mea”.

Îngerașii care vor sosi zilnic cu mesaje noi îi înșirăm unul lângă altul, deja îmi place tare mult cum arată împreună. Abia aștept să-i văd pe toți 24, aripă lângă aripă!
 
 
 Se aude muzică, pădurea - cât de muzicală putem noi s-o facem - începe să prindă contur, îngerii cu binecuvântat locul, acuși, acuși ne facem și noi o căsută în zonă!