17 dec. 2012

Calendar de Advent: Vine Crăciunul!


 
          ”Vine Crăciunul!” (editura Litera, 2008) este, în casa noastră, una dintre cele mai citite cărți ”de sezon”. O avem deja de câțiva ani și Una nu s-a săturat de ea. Volumul are format mare și conține câteva povestioare bogat ilustrate, rețete de biscuiți, idei de crafturi și joculețe de Crăciun. E, așadar,  o carte completă, care poate umple de una singură multe seri sau după-amieze alături de cei mici. Noi n-am ”exploatat” cartea cum se cuvine, pentru că n-am făcut decât să citim, mereu și mereu, textele.

            Preferatul Unei e chiar primul, ”Crăciunul animalelor”. Pentru că e iarna grea și animalele din pădure nu mai găsesc hrană, Moș Crăciun le scrie copiilor și-i roagă să-l ajute aducându-le de mâncare căprioarelor, iepurașilor și mistreților. Cetele de colindători sărbătoresc în mod inedit Crăciunul, venind în ajutorul animalelor flămânde, dăruind, ajutând, făcând o faptă bună.
 
 

Preferatul meu e al treilea text din volum, ”Crăciunul în Țara Munților”, despre o bisericuță pierdută în munte unde slujește, de unul singur, bunul preot Serafim. Pentru că el e bătrân, nu mai poate repara frânghia clopotului cu care îi chema pe săteni la slujbă. Neauzind glasul clopotului, oamenii l-au uitat, încetul cu încetul… Până într-o seară când, flămânde și înfrigurate, o veveriță și două șoricioaice găsesc adăpost în vechea bisericuță și transformă seara de Crăciun într-o adevărată sărbătoare.


Ce au în comun cele două texte? Printre altele, personajele animaliere, grija față de necuvântătoare. Cum ne-au inspirat pe noi? Am prelungit și peste iarnă un obicei mai vechi al nostru, acela de a hrăni porumbeii din centrul orașului. Nu mai ieșim acum așa de des și așa de departe de casă, dar am ”ademenit” pe pervazul nostru câțiva porumbei care ne dau târcoale încă din vară. Petru îi privește cu încântare din scaunul lui de masă, de fiecare dată când mănâncă, le întinde lingurița lui și-i cheamă mai aproape. Acum, e treaba Unei să pună firmituri proaspete pe pervaz în fiecare zi.


În felul acesta am amânat și rezolvarea unei discuții mai vechi: Una își dorește un animal de care să aibă grijă. Nu un animal oarecare. Un cal. Niciun argument rațional n-a clintit-o din hotărârea ei, ea vrea un cal și nimic altceva. Avem acum porumbei, sper să nu mai discutăm, o vreme, dacă un cal poate locui cu noi în sufragerie sau ar trebui să-l ținem în dormitor.

5 comentarii:

  1. Andru, iti multumesc mult pentru recomadare, nu stiam de aceasta carte, ce pare a fi atat de frumoasa!!
    Cat despre cal...noi avem unul invizibil de vreo 2 ani in casa...e disperarea cea mai mare, dorinta ei cea mai mare si...tot asa, nimic nu ii poate lua locul :(. Nu stiu cum o vom scoate la capat, jalea e uriasa cand M. se pune pe bocit in asteptarea unui calut, pe care spune ca il ducem in fata blocului sa-si faca nevoile, si pentru care spune ca e dispusa sa se mute afara, daca el nu incape in casa :))))
    Va imbratisam cu mult drag, oooffff, calurii astia!!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Camelia, cartea e chiar frumoasa, ilustratiile sunt calde si povestioarele au fiecare un mesaj pozitiv. Una s-a atasat mult de carte!

      Despre cai... as exagera daca as spune ca ma bucur sa aud ca nu suntem singurii in suferinta? :)) Vara mai reusim sa mergem la o cabana in apropierea orasului, unde cresc si cativa cai si ponei pentru calarie. Una se simte bine acolo. Iarna... porumbeii sunt ultima mea sansa! :))

      Ștergere
  2. :))) Nu exagerezi, cam senzatia asta m-a incercat si pe mine cand am citit articolul tau.
    M. are un calut/unicorn/ponei tip balansoar, cel mai mare "strangator de praf" din casa (caci nu se poate baga cu totul in apa, doar il periem si de la atata periat arata ca muma padurii deja...rupt peste tot, vai de el..ocupa si mult spatiu). Nu reusim sa o convingem sa renunte la el, il ia cu totul pe sus (si nu e usor), il mangaie intr-una si il asigura ca va ramane cu ea, plangand in hohote... Nu stiu cum vom rezolva problema calutilor, sincer, caci ea nici nu vrea sa ii inlocuiasca cu vreun alt animalut, oricata silinta mi-as da :(

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acum m-as pune si eu pe plans, fiindca mi-ai amintit de altceva - despre cum stie Una sa se desparta deloc - dar deloc! - de lucruri vechi! Avem pe tema asta o "tragedie" in curs de desfasurare, poate povesctesc intr- zi despre ea...

      Pana si hainutele ei de bebelus trebuie pastrate, toate, chiar si cele care au trecut pe la Petru. Acum, de cateva luni, le tot strange ca sa faca din ele o paturica. De unde i-o fi venit idea asta?!

      Ștergere