24 nov. 2013

Zânele din Valea Cerbului


          Mai toate cărțile cu zâne pe care le-am citit sunt scrise de autori străini. Așa s-a făcut Una zânolog pasionat, ascultându-mă cum îi citesc, povestind apoi cu mine, întrebând și croind ea singură povești și întrebări. Și cum zânele au mereu grijă de noi, cei care credem sau credem mai puțin, sau mai deloc în existența lor, ei bine, zânele ne-au scos în cale o carte de demult. O carte din copilăria mea, de care uitasem cu totul până de curând.

            Curândul acesta a fost ziua în care Una a căpătat ”pașaport de cititor la biblioteca școlii ei (echivalentul fișei de înscriere pentru copiii din clasa pregătitoare). Și cum a vrut neapărat să ia acasă cărți chiar din ziua aceea, am căutat, într-o doară, ceva, orice de pus în rucsac. Și iat-o! Cartea mea cu zâne! Una dintre primele cărți pe care le-am împrumutat și eu de la bibliotecă în clasa I: Nestor Urechia, Zânele din Valea Cerbului. Aceeași ediție cu foi groase, cu ilustrații puține dar frumoase, cu povești lungi-luuungi, pe gustul meu. Mereu mi se părea că alte basme se grăbesc să se termine, acestea mă lăsau parcă să mă bucur mai mult de personaje, de întâmplări.


            Una a ales să împrumute cartea asta și n-aș fi putut fi mai bucuroasă. Îmi face și mie bine să ne cuibărim una lângă alta și să-mi amintesc de demult.

            Zânele lui Nestor Urechia sunt zâne românești. Zâne de pe la noi, care vorbesc o limbă ceremonioasă și nuanțată, populară fără strindențe, veche fără să fie cu totul arhaică. Poveștile lor se leagă de munți românești, de ape, de sate și de alte așezări pe care le căutăm pe hartă cu încântare.


            Aceste zâne sunt povestitori iscusiți de fapt, așa începe cartea: soborul zânelor se întrunește și hotărăște ca de acum, în fiecare noapte, o zână să spună celorlalte o poveste, spre bucuria tuturor. Luni va povesti Zâna Zânelor însăși despre Prichiduță, mezinul mamei Catrina din Bușteni. Băiețașul rupe vraja rea ce transformase zânele anotimpurilor în melci și-i aduce înapoi domniței Dedețica darurile furate de Rusalii bunătatea, frumusețea și înțelepciunea. Marți, Zâna Gâzelor povestește o istorioară scurtă și veselă despre Ion al lui Grangur și Lenuța, despre zădărnicia dorințelor împlinite fără muncă. Miercuri povestește Zâna Păsărilor despre morarul Albilă din Comarnic, despre cele două fete ale lui, fără pereche de frumoase și de curajoase. Și tot astfel se deapănă firul poveștilor, încheind sărbătorește săptămâna.



            Ne-am făcut deci semn de carte din La Blouse roumaine a lui Matisse, am lăsat deoparte orice altceva și am revenit la zâne. Poate că așa și trebuia să fie acum, când suntem atât de aproape de schimbarea anotimpurilor.

17 nov. 2013

O carte mică, o cărticică…




… pe care eu i-o menisem lui Petru: "Alfabetul desenat mai ușor de învățat" (text și ilustrații de Arina Gheorghiță, editura RAO, 2012). Socoteala mea însă nu s-a potrivit cu a Unei. Ea și-a însușit cartea, a citit-o și-a răscitit-o până a învățat-o pe de rost, a dus-o la școală și-a citit din ea împreună cu Ioana, a luat-o cu ea la bunici ca să nu-i fie dor de casă. De ce-i place?

Fiindcă scrisul e destul de mare pentru ochii ei…



Fiindcă versurile sunt frumoase (și ușor de memorat)…


Fiindcă ilustrațiile se joacă și ele inspirat cu textul…



Fiindcă formatul neobișnuit al cărții o distinge dintre toate celelalte…
 

Fiindcă o poate da gata de la un capăt la altul într-o singură ”sesiune” de lectură (încă e mare lucru pentru ea să citească o carte într-o zi)...

Și era să uit (de fapt, cu asta trebuia să încep, conform instrucțiunilor domniței mele): pe una dintre paginile cu litera ”n” apare un cuvânt așaaa de lung încât formează el singur un vers! Un vers!

Ce pot aștepta mai mult de la o carte pentru cititori mici?!

14 nov. 2013

Ce(-i) citește Una mamei?


          ”Cățelul vrăjitoarei”, ce altceva? 
         O carte scrisă de Franck Rodgers, prima dintr-o serie de volumașe foaaarte prietenoase apărute la editura Corint. Când le-am zărit pe blogul Fetelor cucuiete, am sperat să-i placă si Unei dar nu mi-am imaginat că Una va lua cele 60 de pagini și le va citit pe nerăsuflate, în ciuda insistențelor mele să împărțim cartea în două sesiuni de citit. Și ca să fie totul și mai clar, trebuie să spun ca Una nu-i vreo împătimită a cititului. Găsește oricând altceva mai interesant de făcut decât să-mi citească mie.


            De ce e cartea aceasta potrivită pentru un cititor începător? Pentru că pe fiecare pagină găsești text puțin și imagini haioase. Și – extrem de important pentru Una – nu e vreo carte pentru ”bebeluși” pe care mama ți-a citit-o de nenumărate ori până atunci. Nu! E un text nou, proaspăt, cuvintele sunt exact atât de scurte cât să-ți facă treaba de cititor ușoară, enunțurile sunt exact cât trebuie de lungi.


Apoi, pentru că povestea e haioasă. Wilf e un cățel care vrea să fie animalul de companie al unei vrăjitoare. Nu-i de el cariera de câine de pază, nici cea de câine de curse. Wilf are un vis – nebunesc, am spune noi, ridicol, sunt de părere ceilalți câini. Dar un vis e un vis, spune Una, și nimeni nu trebuie descurajat să și-l urmeze. Întâmplarea face ca Weenie, o vrăjitoare care cade mereu de pe mătură și greșește adesea vrăjile, să aibă nevoie de un animal de companie.




Și de-aici lucrurile nu pot merge decât înspre mai bine, mai vesel, mai simpatic. Și mă opresc, fiindcă rezumatul meu entuziast deja riscă să fie mai lung decât cărticica însăși.

I-a plăcut mult Unei să-l cunoască pe Wilf și amândurora ne-a plăcut să meșterim un ”caiet” de lucru în care am notat eu tot felul de exerciții pentru Una – lucrușoare mărunte care verifică înțelegerea textului, exerciții pe care le mai fac și la școală – de despărțit cuvinte în silabe, de identificat locul unui sunet în cuvânt, de reprezentat grafic structura unor enunțuri etc. Pentru că fotografii decente n-am, vă las să vă bucurați ochii cu minunățiile care m-au inspirit și pe mine:

Caietul e incredibil de ușor de făcut - ideea am găsit-o pe Krokotak - fără lipici, numai câteva coli de hârtie pliate în două. Se crestează partea din stanga, se strecoară un creion sau o crenguță sau un pai pentru răcoritoare (sau orice vă trece prin minte) prin crestăturile acelea, ca să țină paginile împreună și gata!
Am înlocuit deci clasicele fișe cu broșura aceasta și-am mai petrecut minute bune alături de Wilf și de Weenie, scriind, compunând rime, adunând și scăzând, școlindu-ne fără să ne dăm seama că asta ni se întâmplă de fapt.