Hai să înotăm împreună cu delfinii! (I)

              Așa și-a dorit Una să înceapă vacanța, înotând cu delfinii! Sigur că mi-a frânt inima, fiindcă suntem departe de mare, departe de toți delfinii din lume, iar bagheta mea magică… hm, e clar că n-a funcționat niciodată! Dar cât de frumos se legau toate, visul ei de obsesia lui Petru pentru albastru, de cărțile mele! Petru pictează doar cu albastru, înainte să iasă din casă se întoarce să-și ia și creionul cerat albastru, ca să nu-i fie dor de el. Mașinuțele lui preferate sunt albastre, tricourile lui sunt albastre, totul e o mare de albastru în care am putea face să înoate delfinii Unei. Iar pentru mine, ce sunt delfinii pentru mine? Vă explică Alexis Zorba:

             
             N-am putut înota și noi cu delfinii, dar am încercat să ni-i apropiem cât de mult am putut. 

Ne-am jucat: 

Am pictat, am colorat, am desenat: 

Am inventat povești cu delfini: 

             
Printre toate astea, am citit despre balene si delfini tot ce ne-a picat în mână. Cu Petru am citit o cărticică foarte frumoasă de la editura Teora, ”Delfinașul Delfi are barcă”. 

         Paginile sunt dintr-un carton foarte rezistent iar textul e extrem de simplu, accesibil unui copil cu mult mai mic decât e Petru acum. Frumusețea e că volumașul conține și-o jucărie pe care o poți construi împreună cu copilașii de lângă tine. Din fiecare pagină se desprind piesele predecupate pentru barca lui Delfi iar la sfârșit, efectul de adâncime pe care îl capătă peisajul marin e grozav.

          L-am adăugat, așadar, și pe Delfi, grupului nostru de balene și delfini: a fost plimbat în rucsacul cu ponei, biscuiți, pietre, frunze și melci, a fost răsturnat, înghesuit, pierdut și regăsit, piesele însă nu s-au desfăcut și arată încă impecabil.

Tot cu Petru am citit o enciclopedie moștenită de la Una: ”Delfini și balene” (RAO, 2003). Grafica e plăcută, informațiile sunt clare și relevante, și Unei i-a plăcut să ne asculte citind. Așadar, o bună introducere în subiect. 

Cele mai multe informații ni le-am luat însă dintr-o carte apărută la editura Aquila în 2008: ”Balene și delfini”, de Caroline Harris.

Avem mai multe volume din colecția aceasta (aici vă povesteam despre un altul, Căsuțe de animale) și am ținut să le adun din motive extrem de pragmatice. Întâi, Una le poate citi singură: scrisul e mare, textul e distribuit echilibrat pe pagină și e important pentru ea să știe că oricând dorește, poate lua cartea și-și poate citi cât/ce vrea ea, fără să depindă de vreun adult cititor.

Apoi, ilustrațiile sunt fabuloase, cred că fotografiile vă ajută să-mi înțelegeți încântarea. Autoarea rezumă toată informația relevantă despre subiect, iar indexul de la finalul cărții te ajută să regăsești rapid ceea ce te interesează. În plus, volumul conține și câteva idei de proiecte interesante (din care ne-am inspirat și noi).

Tot pentru că am vrut ca Una să aibă cât mai multe prilejuri de a citi singură, am cumpărat de la Teora o carte din colecția ”Prima mea enciclopedie”. Se numește, desigur, ”Delfinul”, și conține o mulțime de autocolante cu care trebuie să completezi textul scris sau să decorezi pagina.

În partea de jos a fiecărei pagini e un spațiu special liniat pentru scris, însă Una n-a vrut să scrie pe carte. Informațiile nu erau diferite de cele pe care le regăsiserăm deja în cartea de la Aquila, însă m-a interesat ca Una să vadă scrisul de mână pe aceeași pagină cu cel de tipar, să buchisească singură cuvintele de pe autocolante, să fie, eventual, ispitită să exerseze ea însăși scrisul. Lipirea autocolantelor a fost, pentru amândouă, un bun exercițiu de motricitate fină: eu le-am decupat ca să poată, totuși, încăpea pe pagină fără să acopere textul (socotiți-vă, deci, avertizați, dacp vreți să cumpărați cartea), Una le-a lipit, iar între timp, am vorbit, și-am vorbit, și-am vorbiiiiit…

De la Didactica Publishing House am folosit o carte (sau o fi revistă?!) care se numește ”Delfini și balene. 3D”.

Punga în care era ambalată conține și o pereche de ochelari pentru care puștii aproape s-au luat la bătaie, norocul meu a fost că mai aveam acasă unii de la alte enciclopedii și i-am putut, oarecum, mulțumi pe amândoi. Când și-au pus ochelarii și-au răsfoit revista, n-au fost însă impresionați de efectul 3D (în paranteză fie spus, nici eu n-am fost uluită). Am citit însă textul și-am admirat ilustrațiile obișnuite, care sunt, într-adevăr, spectaculoase.

A rămas nefolosit un volumaș pe care mi-l imaginasem drept punct de plecare pentru multe activități, dar copiii l-au dat de-o parte de fiecare dată când încercam să-l așez deasupra teancului cu cărți de citit: ”Balene și delfini. Carte cu stickere”, de Miles Kelly, o carte pe care apare sigla ”Animal Planet”. Rămâne pentru o altă ocazie, când interesul lor pentru balene și delfini se va redeștepta.